Gheorghiță COȘER
http://astrologicus.ro/

Scrisori catre Dumnezeu ( de la copii )
http://astrologicus.ro/viewtopic.php?f=13&t=1993
Page 1 of 1

Author:  elna [ Tue Jan 20, 2009 11:52 pm ]
Post subject:  Scrisori catre Dumnezeu ( de la copii )

SCRISORI CĂTRE DUMNEZEU
Fragmente dintr-o colecţie de scrisori (autentice) ale copiilor americani către Dumnezeu:
Dragă Dumnezeule! Dacă eşti atent duminică în biserică, îţi arăt pantofii mei cei noi.
Dumnezeu! Vreau să trăiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.
Am învăţat la şcoală că Edison a făcut lumina. La şcoala de duminică a spus reverendul că Tu ai făcut-o. Edison ăsta ţi-a furat ideea.
Niciodată n-aş fi crezut că movul se potriveşte cu portocaliul, până ce n-am văzut apusul de soare ce l-ai făcut marţi seara. A fost tare mişto...
La şcoala de duminică ni s-a explicat ce şi câte faci. Cine-ţi face treaba când eşti în concediu?
De unde ai aflat că tu eşti Dumnezeu?
Pentru balul mascat vreau să mă îmbrac în drac. Nu-i bai, nu?
Tu chiar aşa ai proiectat girafa, sau din greşeală a ieşit aşa?
De ce laşi oamenii să moară şi tot faci alţii în loc? N-ar fi mai simplu să-i laşi în viaţă pe ăştia?
Dumnezeule! Că ai făcut mai multe religii, e OK, dar cum de nu le încurci între ele?
Reverendul Coe îţi este prieten sau aveţi doar o relaţie de afaceri?
Tu ştii despre lucruri, înainte să fie inventate?
Bunicul a spus că Tu deja erai când a fost el copil. Cât de bătrân eşti?
Îţi mulţumesc pentru frăţior, dar eu m-am rugat pentru un căţel.
Cât timp am fost în vacanţă, tot timpul a plouat şi tăticul a fost tare nervos şi a spus nişte lucruri despre Tine,... dar te rog să nu-i faci rău!
Te rog să-mi trimiţi un ponei. Până acum nu ţi-am cerut nimic. Poţi verifica.
Cum se poate că pe vremuri atâtea minuni ai făcut şi acum nu-i nici una? Cum se poate că în ultima vreme n-ai inventat nici un animal nou? Sunt numai acelea vechi.
Doamne, Te rog să mai pui o sărbătoare între Crăciun şi Paşte!
Poate Cain şi Abel nu s-ar fi omorât, dacă aveau camere separate. La noi, cu frate-meu funcţionează...
Pun pariu că e foarte greu să-i iubeşti pe toţi de pe pământ. Noi suntem doar patru în familie şi nu merge.
(din Infonet News, nr. 242)

Page 1 of 1 All times are UTC + 2 hours [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/