Digul
Marea loveşte digul pe care în seara aceea n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi, ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt. Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atat de atenţi încât într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig. Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el, apoi ne vom aduce aminte mai rar şi îl vom uita în cele din urmă, vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâţi sa mergem la capăt. Acum chiar dacă aş merge pe dig, nu mai pot s-o fac decat singur. Pot aluneca sau pot înainta curajos. E totuna. Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde, să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb cine sunt, ce varsta am şi ce caut aici. Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig, ca şi cum l-aş cunoaşte?
(Octavian Paler)
_________________ Mihaela A.G.(mag) (http://argmihaela.blogspot.com) "Există în noi ceva mai adânc decât noi înşine". (Sf. Augustin)
|