Maica Tereza Gonxha ("floare înmuguritã") a crescut într-o bogatã familie de albanezi catolici. Ea a primit de la pãrinþii sãi o educaþie religioasã solidã. Când avea zece ani, tatãl îi moare pe neaºteptate; acesta a fost motivul pentru care, în anii ce au urmat, s-a dedicat ºi mai mult credinþei sale. La doisprezece ani, se decide sã devinã cãlugãriþã. Ea a fost deosebit de consecventã în acest sens, la 18 ani cerând sã fie primitã în ordinul Loreto.
Acest ordin cãlugãresc îºi angajase membrii mai ales în sistemul educaþional din Bengal/India. Totuºi, Maica Tereza nu a plecat direct în India, fiind mai întâi trimisã la centrala ordinului Loreto din Irlanda. La data de 28 septembrie 1928, ea a pãrãsit oraºul natal Skopje, luând calea Irlandei. Dar dupã doar douã luni, ea i-a putut împlini visul, plecând spre Bengal. La Calcutta ºi-a depus primele jurãmintele iar în urmãtorii 17 ani a lucrat la St. Mary´s School din Calcutta, mai întâi ca profesoarã, apoi ca directoare.
Cu ocazia unuia din periplurile sale prin Calcutta, ea a simþit menirea divinã de a ajuta oamenii sãrmani. Doi ani mai târziu a primit permisiunea de a-ºi pãrãsi ordinul, fãrã sã renunþe ºi la statutul de cãlugãriþã. În anii care au urmat, Tereza a trãit printre cei mai sãraci dintre sãraci, în cartierele mizere ale Calkuttei. Celebrul ei portret, apãrut în revista LIFE, i-a adus apelativul de "Saint of the Gutters".
În anul 1949, Tereza a devenit cetãþean indian, iar în 1950 a înfiinþat ordinul "Misionarele Caritãþii". Membrii acestui ordin trebuiau sã depunã jurãmântul de castitate, de sãrãcie ºi de obedienþã. Acest ordin a fost recunoscut ulterior de cãtre Papã, intrând în subordinea acestuia. Tereza se ocupa în cadrul acestui ordin mai ales de muribunzi, orfani ºi bolnavi. Ea depunea însã cele mai mari strãdanii în vederea alinãrii suferinþelor bolnavilor de leprã. Astãzi, ordinului Maicii Tereza îi aparþin peste 3000 de cãlugãriþe ºi peste 500 de cãlugãri din întreaga lume. Tereza a primit un numãr impresionant de premii pentru activitãþile sale altruiste. Cel mai important dintre acesta a fost, cu siguranþã, Premiul Nobel pentru Pace, primit în anul 1979 [spre Discursul de acceptare al Premiului Nobel].
În ceea ce priveºte educaþia medicalã deseori improprie a colaboratorilor sãi, Maica Tereza obiºnuia sã spunã cã "nu succesul, ci credinþa nealteratã este importantã." Chiar dacã munca sa a fost apreciatã ºi recunoscutã la nivel mondial, atitudinea ei conservatoare a fost uneori criticatã. Astfel, ea vedea în politica practicatã în domeniul avorturilor în multe þãri "cea mai mare ameninþare pentru pacea din lume". Atunci când s-a pus problema, în Irlanda, legalizãrii divorþurilor, Maica Tereza a chemat irlandezii sã dea un vot negativ.
La câteva zile dupã moartea prinþesei Diana, pe care o regretase profund, la 5 septembrie 1997 a murit ºi Maica Tereza. Ea a fost înmormântatã la Calcutta, la funeraliile sale participând foarte multe persoane, venite din toate colþurile lumii.
"Ziua de ieri a trecut. Ziua de mâine nu a sosit încã. Nu avem la dispoziþie decât ziua de astãzi. Hai sã începem." (Maica Tereza)
